„Grecia este și trebuie să română membru al zonei euro”, a scis Tusk pe Twitter, după ce miniștrii de Finanțe ai statelor din uniunea monetară au refuzat să extindă programul de susținere care expiră pe 30 iunie, dată la care statul elen trebuie să plătească FMI o datorie de 1,54 miliarde de euro.
Grecia mai are de primit 7,2 miliarde de euro din programul de susținere de 240 de miliarde de euro, iar în lipsa fondurilor riscă să intre în incapacitate de plată.
„Sunt în contact cu liderii pentru a asigura integritatea zonei euro”, a adăugat Tusk după întâlnirea miniștrilor de Finanțe care a avut loc în lipsa reprezentantului Greciei.
Zona euro se pregătește pentru intrarea Greciei în incapacitate de plată, săptămâna viitoare, după ce a refuzat să prelungească finanțarea țării, în urma anunțului surprinzător al premierului Alexis Tsipras referitor la organizarea unui referendum pe tema propunerilor de reformă ale creditorilor, pe 5 iulie.
Autoritățile de la Atena au solicitat o prelungire cu o lună a programului de susținere financiară care expiră pe 30 iulie, în aceeași zi în care Grecia trebuie să plătească FMI 1,6 miliarde de euro.
Oficialii celorlalte state ale zonei euro au respins însă solicitarea în unanimitate.
Directorul general al FMI, Christine Lagarde, a avertizat într-un interviu la BBC că instituția nu va mai finanța Grecia dacă autoritățile de la Atena nu vor plăti datoria de 1,6 miliarde de euro scadentă pe 30 iunie.
Parlamentul grec a aprobat duminică dimineață planurile premierului Alexis Tsipras de a organiza referendumul pe 5 iulie.